Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 2 – 8 noiembrie 2020, pentru toate zodiile. Săptămâna 2 – 8 noiembrie 2020 poate adce o serie de surprize și situații neașteptate în relațiile sentimentale și profesionale.
Urmează o săptămână fără multe aspecte între planete, semn că ne mai putem liniști puțin după perioada agitată prin care am trecut. Evenimentul major al săptămânii este ieșirea din retrogradare a lui Mercur, planeta comunicării și a rațiunii. Începând cu data de 3 noiembrie, Mercur își reia mersul direct prin zodia Balanță și ne susține să clarificăm situații relaționale care până acum păreau fără rezolvare, indiferent că este vorba de relații sentimentale sau profesionale.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop săptămânal Berbec: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Relația cu partenerul de viață se va îmbunătăți considerabil săptămâna aceasta și ai șanse să clarifici neînșelegeri din ultima perioadă care, poate, au stat chiar la baza unor despărțiri. Nu va fi ușor să continui ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și va fi nevoie de multă responsabilitate, maturitate și înțelepciune pentru ca lucrurile să funcționeze de acum înainte.
Carieră
S-ar putea să ai ocazia în această săptămână să negociezi noi contracte de colaborare și asociere mai avantajoase decât cele avute, care să te propulseze profesional, sau să primești confirmări în urma unei renegocieri avute. Fără îndoială, cei care lucrează pe parteneriate, vor face o schimbare, însă nu este exclus ca schimbări, îmbunătățiri să apară și la locul de muncă, în activitățile zilnice, legate de program.
Bani
Este foarte probabil ca modificările contractuale pe care le vei face săptămâna aceasta să aibă două scopuri: fie te suprasolicită și-ți consumă timp, fie nu te satisfac financiar. Orice vine nou spre tine acum ar trebui să îndeplinească cel puțin una din aceste variante ca să te mulțumească, însă evită să semnezi ceva nou până pe data de 4 noiembrie.
Sănătate
Este o perioadă în care vei reuși să vezi mult mai clar care este stilul tău de viați și ce îmbunătățiri trebuie să aduci. Marte, guvernatorul tău, este încă retrograd și poate favoriza unele neplăceri legate de sănătate de natură să te responsabilizeze. De fapt, acesta este cuvântul după care ar trebui să te ghidezi săptămâna aceasta, iar dacă ai făcut niște analize recente și rezultatul nu a fost pe placul tău, nu ezita să le repeți sau să ceri părerea altui medic.
Horoscop săptămânal Taur: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Dorința ta, indiferent că ești singur sau într-o relație, este să ai lângă tine aceea persoană cu care să împărtășești aceleași idealuri și viziuni, să ai o conexiune spirituală și mai ales să vă puteți vedea în viitor împreună. Acest aspect se poate să te macine deja de ceva vreme, iar acum să realizezi despre ce este vorba și să deschizi acest subiect, fie cu persoana iubită, fie cu tine însuți, dacă ești singur.
Carieră
Vei observa că de la mijlocul săptămânii începe să se îmbunătățească situația la locul de muncă și să vezi cu alți ochi un context profesional în care te afli, poate chiar să devii mai responsabil. De asemenea, poți avea idei bune despre cum să dai mai mult randament sau despre cum să prosperi, însă va trebui să nu te temi să le spui. Relațiile cu colegii se pot îmbunătăți.
Bani
Dacă ai simți limitări financiare sau fel și fel de obstacole în primirea unor sume de bani, situația va începe să se îmbunătățească de săptămâna aceasta. În plus, te poți raporta dintr-un unghi diferit la veniturile tale și vei ști mai clar ce decizii să iei pentru a te bucura de stabilitatea financiară mult dorită.
Sănătate
Din punct de vedere al sănătății este momentul să te responsabilizezi și să faci schimbări în stilul de viață, în primul rând. Dacă muncești prea mult, va trebui să pui frână și să vezi la ce anume trebuie să renunți pentru a te odihni mai mult. Va trebui să eviți excesele și să ai mai multă grijă la alimentație și la administrarea stresului. Suprasolicitarea nervoasă este una dintre problemele care se cer rezolvate.
Horoscop săptămânal Gemeni: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Resimți din plin beneficiile revenirii în mers direct a lui Mercur în casa iubirii, mai ales că îți este și guvernator. Ai ocazia să-ți îmbunătățești comunicarea cu persoana iubită, dar și cu copiii, dacă ești părinte și ai șansa de a clarifica acele neînțelegeri care fie v-au despărțit, fie v-au pus în pauză, fie v-au creat frustrări majore în ultimul timp. Dialogul matur, corectitudinea și responsabilitatea sunt criterii care pot ajuta o relație să se îmbunătățească acum. Se pot clarifica teme legate de viața în doi, de casă și bunuri de patrimoniu, de cjeltuieli comune și, în general, de tot ce ține de familie.
Carieră
Faptul că ți se limpezesc orizonturile, mai ales cele sentimentale, te poate ajuta să vezi cu alți ovhi inclusiv un context profesional în care te afli. Vor fi nativi care se vor gândi foarte serios să transforme un talent, o pasiune în meserie.
Bani
În prima jumătatea săptămânii este bine să eviți speculațiile financiare, ba chiar de preferat ar fi să reevaluezi un astfel de context, mai ales dacă faci parte dintre împătimiții jocurilor de noroc, pariurilor sau altor activități de genul. Ulterior, se pot debloca și rezolva mai ușor situații financiare, mai ales care privesc acte juridice, litigii, preluări de bunuri și moșteniri.
Sănătate
Vei simți această săptămână ca pe o gură de aer proaspăt și vei avea ocazia să te dedici mai mult activităților care-ți fac plăcere. De exemplu, dacă în ultimul timp ai fost limitat în desfășurarea unui hobby sau ai renunțat din diferite motive să mergi la sală, să faci sport, să te ocupi de o activitatea artistică, creativă, acum vei avea ocazia să reiei aceste mici plăceri ale vieții.
Horoscop săptămânal Rac: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Săptămâna acaesta este foarte bună să-ți faci ordine în casă, atât la propriu, cât și la figurat. Dacă au existat nemulțumiri și neînțelegeri cu familia, cu partenerul de viață, poate chiar pe tema activităților gospodărești sau legate de o mutare, schimbare de domiciliu, sau pur și simplu nu ați avut viziuni comune asupra unei situații, săptămâna aceasta se pot rezolva cu calm, cu înțelepciune și dialoguri mature.
Carieră
Poți avea idei foarte bune, mature, la locul de muncă și ar fi bine să îndrăznești să le spui pentru că-ți pot aduce beneficii. Se pot rediscuta termeni și condiții legate de un contract de colaborare, de această dată dintrt-un alt punct de vedere.
Bani
Negocierile profesionale se îmbunătățesc și poți avea parte de noi dialoguri legate de o sumă de bani pe care ar trebui să o primești pentru activitatea depusă. Cel mai probabil, banii ar veni din zona parteneriatelor, a colaborărilor și asocierilor.
Sănătate
Prima parte a săptămânii te poate prinde într-o stare mai letargică, mai fără vlagă și fără chef de prea multă socializare, însă de îndată ce Luna îți va tranzita semnul îți vei relua starea de bine. Ține cont că ai tendința de a lăsa emoțiile să-și pună amprenta asupra stării de spirit, iar somatizarea va fi cireașa de pe tort.
Horoscop săptămânal Leu: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Se îmbunătățește considerabil comunicarea cu cei din jur și ai mai mult chef să stai la povești, să te întâlnești cu prietenii și să te pui în valoare. Îți recapeți încrederea în tine și asta va conta foarte mult în modul de interacțiune cu ceilalți. Poți flirta mai mult, dacă ești singur, și poți ajunge la viziuni și perspective de viitor comune cu partenerul, dacă faci parte dintr-un cuplu.
Carieră
Un proiect de grup în care ești implicat și care până acum părea că stagnează sau nu reușeai să ajungi la acorduri comune cu cei implicați, nu aveați aceleași idei de promovare și de dezvoltare, iată că începe să reintre pe linia de plutire și chiar poți primi ajutor, sfaturi, de la persoane importante.
Bani
Mercur în mers direct prin zodia Balanță te va susține foarte mult în negocieri, iar dacă ai renegociat un contract financiar în acaestă perioadă, acum s-ar putea să primești și aprobarea. Încearcă să nu semnezi nimic nou până pe 4 noiembrie, în schimb!
Sănătate
Dacă aștepți rezultatul unor analize, de preferat ar fi să le ridici după data de 3 noiembrie, iar dacă diagnosticul nu este cel așteptat, fii responsabil și mergi la un alt set de investigații pentru că șansele unor vești mai bune sunt mult mai mari. Uneori pot interveni și erori medicale.
Horoscop săptămânal Fecioară: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Săptămâna aceasta te vei pune mai mult în valoare, vei avea susținere astrologică să-ți recâștigi stima de sine, dar trebuie să fii mai matură și mai responsabilă în legătură cu prorpia ta persoană. Mercur îți este guvernator, iar revenirea sa în mers direct te va ajuta să vezi mult mai clar situațiile din jurul tău cu care te-ai confruntat în ultima perioadă.
Carieră
Săptămâna aceasta vei vedea mult mai clar o situație profesională, iar dacă ți s-a propus un nou contract, un nou loc de muncă și ai ezitat, acum vei ști ce decizie să iei, dar nu semna nimic până pe data de 4 noiembrie. Totodată, îți poți contura cu mai multă claritate obiectivele profesionale și ceea ce-ți dorești să faci pe mai departe. Nativii care au fost împiedicați să se bucure de timpul lor liber și de activitățile care le aduceau plăcere din cauza unui context profesional, acum vor fi foarte vocali.
Bani
Mercur își revine în mers direct în sectorul financiar și acest aspect nu poate decât să te bucure și să aducă vești bune. Dacă ai renegociat un contract, poate chiar salariul, acum poți primi aprobarea, iar dacă ai simțit limitări, obstacole, nemulțumiri financiare în ultima perioadă, acum s-ar putea să ai idei mult mai bune despre cum să faci lucrurile să funcționeze și să-ți recâștigi stabilitatea financiară.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate, însă apare o determinare mai mare de a te dedica activităților relaxante, hobby-urilor tale.
Horoscop săptămânal Balanță: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Faptul că Mercur revine în mers direct în zodia ta te va ajuta să vezi mult mai clar o situație legată de viața personală, dar mai ales în legătură cu relațiile pe care le ai. Astfel, vei reuși să-ți înțelegi emoțiile, să-ți clarifici cu multă seriozitate trecutul și chiar vei reuși să te desprinzi de amintiri dureroase, de deziluzii sentimentale mai vechi. Dacă vrei să iei decizii legate de viața personală, după data de 4 noiembrie poți să o faci!
Carieră
Dacă ai luat în calcul dezvoltarea profesională și s-a aflat cumva pe lista ta de priorități din ultimul timp, dar nu ai găsit resursele necesare, acum ai șansa să te apuci de cursuri, seminarii, să te perfecționezi într-un domeniu, poate să înveți o limbă străină sau să repui pe picioare o activitate legată de turism. Idei vei avea, important este să le folosești!
Bani
Situația financiară nu va suferi schimbări remarcabile săptămâna aceasta, dar cu siguranță nu vei mai resimți apăsarea din ultima perioadă și teama că vei pierde ceva sau că nu vei reuși să câștigi suficienți bani pentru a-ți îndeplini nevoile și a-ți menține stilul de viață la aceleași standarde ca până acum.
Sănătate
Au fost frici, temeri, anxietăți și viziuni negativiste care au luat naștere în mintea ta în ultima perioadă, însă săptămâna aceasta vei începe ușor, ușor să-ți reiei optimismul și asta te va ajuta foarte mult să te restabilizezi din punct de vedere psihic și emoțional.
Horoscop săptămânal Scorpion: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Trecutul ți-a tot bătut la ușă în ultima perioadă, te-a măcinat și te-a frământat. Fie că te-ai gândit la o fostă relație, fie că ai regretat o despărțire sau pur și simplu amintirile ți-au creat insomnii, acum vei avea ocazia să iei o decizie și dacă simți că trebuie, pune mâna pe telefon și caută persoana respectivă fie și numai pentru a-și cere iertare. În cuplu se intensifică pasiunea, dar și discuțiile despre viața intimă.
Carieră
Proiectele tale încep să prindă contur și ai idei bune despre cum să le demarezi sau să le promovezi pe mai departe. Prietenii se vor dovedi puncte de sprijin și chiar dacă până acum au fost tensiuni între voi, acestea se vor evapora dacă purtați un dialog cinstit și onest. Poți relua inclusiv o veche activitate, însă mai degrabă acum va fi totul la nivel de dialog decât de pus în practică.
Bani
S-ar putea să ți se deblocheze o serie de acțiuni care vizează un bun de patrimoniu, un credit, să poți face o investiție așteptată de ceva vreme. Ai idei bune despre cum să soluționezi un context legat de o moștenire, un litigiu, un partaj, important este să le și pui în aplicare și mai ales să te bazezi doar pe fapte corecte și morale. Unii nativi pot reuși să returneze datorii.
Sănătate
Mercur își reia mersul direct pe casa sănătății și-ți aduce ocazia să te desprinzi de depresii, anxietăți, stări de neliniște și panică, frici și poate chiar de unele vicii care ți-au dat târcoale în ultima vreme. Starea de sănătate se va îmbunătăți, dar va trebui să dai dovadă de responsabilitate și dacă sunt afecțiuni nou apărute să mergi să le investighezi.
Horoscop săptămânal Săgetător: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Mercur revenit în mers direct îți dă ocazia să vezi dintr-un alt unghi, dintr-un alt punct de vedere un context relațional. Dacă au existat nemulțumiri și tensiuni cu partenerul de viață, săptămâna aceasta ai șansa să le rezolvi. De asemenea, relațiile de prietenie se îmbunătățesc, să clarifică neînțelegeri și vei avea dorința de a ieși și a socializa mai mult.
Carieră
Primești sprijin într-un proiect în care ești implicat sau chiar tu ai idei bune despre cum să-l dezvolți. Vezi cu alți ochi traiectoria sa de viitor și în funcție de asta îți poți dezvolta o strategie de promovare, de scoatere la rampă.
Bani
Dacă ai de returnat o datorie, ai toate șansele să o achiți săptămâa aceasta. Nu uita că la capitolul financiar ai avut de traversat multe restricții, iar tot acest context te-a responsabilizat mai mult.
Sănătate
S-ar putea să resimți o stare de oboseală mai accentuată, să-ți pierzi entuziasmul caracteristic și să te frămânți cu privire la anumite aspecte, iar asta să-ți aducă chiar și insomnii. Nu se întrevăd probleme majore de sănătate, dar nici nu face excese!
Horoscop săptămânal Capricorn: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Săptămâna aceasta s-ar putea să conștientizezi că ai nevoie lângă tine de un partener cu care să împărtășești aceleași idealuri și filozofii de viață și asta nu ține de faptul că ai sau nu ai o relație. Poți repune în discuție problema orizonturilor comune, iar dacă ești singură s-ar putea să flirtezi cu cineva care este de altă naționalitate sau care locuiește la distanță.
Carieră
Mercur își revine în mers direct prin sectorul carierei și săptămâna aceasta te va sprijini foarte mult să iei niște decizii, dar ia-le după data de 4 noiembrie. Totodată, ai o viziune mult mai clară despre direcția profesională pe care vrei să o urmezi pe mai departe și ai și idei bune despre cum să faci lucrurile să funcționeze. În plus, ai șansa să-ți refaci strategia de avansare sau de atingere a unor obiective propuse, chiar dacă până acum nu vedeai prea multe soluții. Se îmbunătățește relația cu colegii, iar dacă-ți cauți un loc de muncă, acum te poți angaja mai ușor.
Bani
Nu se întrevăd noi aspecte financiare, deja te-ai responsabilizat la acest capitol, însă va trebui să fii mai atent la negocieri și să semnezi contractele după data de 4 noiembrie pentru a te asigura că șansele de reușită sunt mai mari. .
Sănătate
Posibil ca în această perioadă să te simți mai obosită din cauza stresului de la locul de muncă sau din cauza unor activități profesionale care nu-ți mai lasă timp de relaxare și odihnă.
Horoscop săptămânal Vărsător: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Mercur este guvernator al sectorului iubirii, iar revenirea sa în mers direct te va susține să-ți îmbunătățești relația cu persoana iubită. Se pot clarifica neînțelegeri, se pot dizolva tensiuni și, cel ami important, se poate ajunge la o viziune comună de viitor. Vor fi susținute cuplurile în care ambii parteneri au idealuri comune și funcționează după aceleași principii și convingeri. Cei singuri pot fi mult mai dornici de flirt acum.
Carieră
Săptămâna aceasta ai ocazia să vezi dintr-o nouă perspectivă un context profesional referitor la evoluția ta, la progresul tău. Mulți nativi vor lua acum decizia să se înscrie la un curs nou, să dea un examen pentru a obține o diplomă, să participe la un seminar de perfecționare profesională sau poate chiar să învețe o limbă străină care să le faciliteze niște activități. Poți avea idei bune despre cum să promovezi un proiect în mediul online.
Bani
Săptămâna acaesta va trebui să ai mai multă grijă la cum îți cheltui banii pentru că pe de o parte ai tendința de a-i da prea ușor, iar pe de altă parte s-ar putea să nu-ți ajungă pentru activitățile pe care ți le-ai propus sau pentru educația copiilor. Poți rezolva mai ușor un context legat de bani și bunuri comune, cu partenerul de viață sau cu terți.
Sănătate
Dacă ai ezitat să te dedici unor hobby-uri și ai stat mai mult în casă, acum poți simți o mai mare nevoie de sport, de a creea ceva, de a te pune în mișcare. Continuă să fii responsabil la capitolul sănătate și fii mai prudent dacă ai planificată o călătorie în străinătate.
Horoscop săptămânal Pești: 2 – 8 noiembrie 2020
Dragoste
Mercur, guvernatorul relațiilor tale, revine în mers direct în sectorul intimității și al sexualității și vei avea ocazia să vezi dintr-un alt punct de vedere viața din dormitor. Dacă ești parte a unui cuplu se pot discuta teme intime, de exemplu se pot lua decizii legate de secrete și infidelități, iar dacă ești singur s-ar putea să fii mai dornic de pasiune și aventură și să ajungi mai repede în intimitate cu cineva. O atenție deosebită o au relațiile ascunse, secrete pe care Saturn, planeta responsabilității și a corectitudinii, nu le va tolera și care se cer oficializate sau încheiate.
Carieră
Nu este exclus ca săptămâna aceasta să stabilești noi colaborări și asocieri, însă dacă ai de semnat contracte, fă-o după data de 4 noiembrie. Se îmbunătățesc relațiile cu asociații și aveți ocazia să ajungeți la niște idei comune.
Bani
Ai șansa săptămâna aceasta să ți se deblocheze un context care vizează un credit, poate să plătești o datorie unui prieten sau te împrumute un asociat. Nativii care au de rezolvat contexte financiare care vizează moșteniri, bunuri de patrimoniu, litigii, partaje pot fi susținuți astrologic.
Sănătate
Vei avea puterea de a te privi față în față cu trecutul, cu emoțiile tale, cu copilăria ta și vei avea înțelepciunea de a ști cum să dizolvi tot ceea ce nu te mai reprezintă. Totodată, clarificarea unor emoții te va ajuta să-ți îmbunătățești starea de spirit.
Horoscopul lunii noiembrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna noiembrie se remarcă prin conjuncția Jupiter-Pluto din Capricorn, o conjuncție extrem de rară, dar care se reface pentru a treia oară anul acesta, și care este deosebit de impactantă la nivel socio-politic.
Cele două planete nu se vor mai întâlni în Capricorn, cel puțin nu în următorii 248 de ani, prin urmare ceea ce trăim vine să repună bazele unor noi sisteme și ierarhii pentru viitor. Jupiter este Marele Benefic, iar Pluto este planeta regenerării.
După ce acestea s-au unit și au provocat schimbări sociale, economice și legislative, iată că vin acum să repare situația pe o nouă temelie. Impactul este și individual, fiecare resimțind o îmbunătățire în sectorul de viață care corespunde zodiei Capricorn din astrograma natală, motiv pentru care această previziune devine mai puternică pe ascendent și nu pe zodie.
Alte două evenimente majore ale lunii noiembrie 2020 sunt reprezentate de momentul în care Mercur, planeta comunicării, își încheie mersul retrograd prin zodia Balanță, pe 3 noiembrie, și reintră apoi în Scorpion în mers direct, și momentul în care Marte, planeta acțiunii, își încheie mersul retrograd prin zodia Berbec, pe data de 15 noiembrie 2020.
Acest context va ridica niște limitări pe care le-am resimțit în comunicare și în acțiuni, ne va ajuta să vedem mai clar o situație și ne va îndemna să acționăm pentru a ne atinge niște obiective propuse.
Pe 30 noiembrie 2020 vom fi martorii unei eclipse de Lună, care nu va fi vizibilă din România, dar al cărei impact va fi resimțit de toate zodiile pentru că va fi vorba de un reglaj karmic, de evenimente care ne vor lua prin surprindere și ne vor repune pe direcția de mers înainte.